O platformă în care erau încărcate opt autoturisme a ars noaptea trecută în Vama Nădlac. Pompierii militari din Arad au intervenit pentru stingerea flăcărilor. Flăcările au fost sesizate în jurul orei 01:00 dimineața, iar cele două autospeciale de pompieri nu au reușit să salveze nici unul din cele opt autoturisme aflate pe platforma care a ars complet, transmite Digi24.
TIR-ul în cauză se afla pe ruta de mers Timișoara – Nădlac. La sosirea echipajelor de intervenție, vehiculul ardea generalizat. Conform celor transmise de salvatorii arădeni, nu au fost înregistrate victime.
”În această noapte în jurul orei 01:00 pompierii militari arădeni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un automarfar încărcat cu 8 autoturisme, pe A1 la km 535 sensul de mers Timișoara-Nadlac. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă la remorca autotrenului și la capul tractor. În urma flăcărilor autotrenul și cele 8 autoturismele au ars în totalitate. Din fericire nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost efectul termic determinat de frecarea unei roți a remorcii pe timpul deplasării”, transmite ISU Arad.
Circulația pe A1 pe sensul spre Nădlac a fost îngreunată de incendiu și s-a desfășurat cu dificultate pe toată durata intervenției, transmite G4Media.
În luna septembrie, un alt autocamion a fost curpins de flăcări, de această dată în județul Timiș, tot pe A1.